Prietenul meu m-a rugat sa scriu un material, citez din memorie „ceva despre mediu, schimbari globale...”. Oricine ştie că acesta este un caz ideal, în care conducerea nu intervine în politica editorială. Desigur, că trăind în România, această libertate de exprimare nu avut decât un efect contrar, şi a durat 2 săptămâni până am reuşit să mă apuc de redactare.
M-am gândit la început să vorbesc despre principile care ar trebui să guverneze problemele de mediu, la nivel local, regional, naţional sau mondial. Printre altele m-am gândit să vă vorbesc despre principiile precauţiei, prevenirii, utilizării durabile a resurselor naturale, poluatorul plăteşte etc. Dar într-o societate umană în care nici măcar legile nu sunt respectate, cine ar putea să respecte nişte principii. Binenţeles la nivel declarativ toată lumea este de acord cu ele, dar asta fiindcă ele se situează în raport cu individul undeva departe, într-o sferă intangibilă. Din momentul în care ele intră cu bocancii în viaţa acestuia, atitudinea lui se schimbă radical.
Apoi m-am gândit să trec în revistă măsurile prioritare în problematica protecţiei mediului: gestionarea deşeurilor, gospodărirea durabilă a resurselor de apă, îmbunătăţirea calităţii aerului, controlul poluării industriale, protecţia şi conservarea biodiversităţii, îmbunătăţirea cadrului legislativ. Dar apoi m-am gândit că nici acestea nu sunt realiste. Din moment ce jandarmul omenirii, cel ce asigură libertatea unei naţiuni total străine prin război (fără nici o legătură cu faptul că ţara respectivă dispune de însemnate resurse de petrol) refuză vreme îndelungată să semneze un protocol important în domeniul calităţii aerului, pentru a nu-şi afecta industria. Atâta timp cât partea economico-financiară conduce societatea umană, problemele de mediu nu-şi pot afla rezolvarea.
Am încercat apoi să vorbesc despre percepţia societăţii umane asupra problemelor de mediu. La nivel naţional însă ţările sărace sunt îndreptăţite să spună „cum puteţi să ne cereţi nouă să respectăm anumite standarde de mediu când voi le-aţi încălcat pentru a ajunge la standardul de viaţă actual”. Sau cum să abordăm problemele de mediu cu un new-yorkez ce consumă sute de litri de apă pe lună în paralel cu un somalez ce nu are apă nici măcar pentru băut. Cum spunea recent un filozof al lumii moderne „când omul nu are ce pune în farfurie, îl doare-n .... unde aruncă o hârtie”. Iar expresia asta oricât de neortodoxă ar fii, sintetizează cel mai bine percepţia cel puţin la nivelul României.
Acum, dragă Gabriel nu ştiu dacă asta aşteptai de la mine să spun, dar sincer eu nu găsesc nici o rezolvare la problemele de mediu ale omenirii. Singurul scenariu plauzibil mi se pare acela în care continuăm să acumulăm, până când pe baza principiului bulgărelui de zăpadă ne vom autodistruge ca societate. Pot fii acuzat de o gândire bolnavă, dar cred că ar fii un „refresh (F5)” benefic, şi că cei câţiva supravieţuitori ar putea clădii un nou sistem social. Poate sunt prea tânăr ca să gândesc aşa şi sper din tot sufletul să mă înşel...
M-am gândit la început să vorbesc despre principile care ar trebui să guverneze problemele de mediu, la nivel local, regional, naţional sau mondial. Printre altele m-am gândit să vă vorbesc despre principiile precauţiei, prevenirii, utilizării durabile a resurselor naturale, poluatorul plăteşte etc. Dar într-o societate umană în care nici măcar legile nu sunt respectate, cine ar putea să respecte nişte principii. Binenţeles la nivel declarativ toată lumea este de acord cu ele, dar asta fiindcă ele se situează în raport cu individul undeva departe, într-o sferă intangibilă. Din momentul în care ele intră cu bocancii în viaţa acestuia, atitudinea lui se schimbă radical.
Apoi m-am gândit să trec în revistă măsurile prioritare în problematica protecţiei mediului: gestionarea deşeurilor, gospodărirea durabilă a resurselor de apă, îmbunătăţirea calităţii aerului, controlul poluării industriale, protecţia şi conservarea biodiversităţii, îmbunătăţirea cadrului legislativ. Dar apoi m-am gândit că nici acestea nu sunt realiste. Din moment ce jandarmul omenirii, cel ce asigură libertatea unei naţiuni total străine prin război (fără nici o legătură cu faptul că ţara respectivă dispune de însemnate resurse de petrol) refuză vreme îndelungată să semneze un protocol important în domeniul calităţii aerului, pentru a nu-şi afecta industria. Atâta timp cât partea economico-financiară conduce societatea umană, problemele de mediu nu-şi pot afla rezolvarea.
Am încercat apoi să vorbesc despre percepţia societăţii umane asupra problemelor de mediu. La nivel naţional însă ţările sărace sunt îndreptăţite să spună „cum puteţi să ne cereţi nouă să respectăm anumite standarde de mediu când voi le-aţi încălcat pentru a ajunge la standardul de viaţă actual”. Sau cum să abordăm problemele de mediu cu un new-yorkez ce consumă sute de litri de apă pe lună în paralel cu un somalez ce nu are apă nici măcar pentru băut. Cum spunea recent un filozof al lumii moderne „când omul nu are ce pune în farfurie, îl doare-n .... unde aruncă o hârtie”. Iar expresia asta oricât de neortodoxă ar fii, sintetizează cel mai bine percepţia cel puţin la nivelul României.
Acum, dragă Gabriel nu ştiu dacă asta aşteptai de la mine să spun, dar sincer eu nu găsesc nici o rezolvare la problemele de mediu ale omenirii. Singurul scenariu plauzibil mi se pare acela în care continuăm să acumulăm, până când pe baza principiului bulgărelui de zăpadă ne vom autodistruge ca societate. Pot fii acuzat de o gândire bolnavă, dar cred că ar fii un „refresh (F5)” benefic, şi că cei câţiva supravieţuitori ar putea clădii un nou sistem social. Poate sunt prea tânăr ca să gândesc aşa şi sper din tot sufletul să mă înşel...
